CartiOnlinePDF

Nobila doamnă din Yodo – Yasushi Inoue Nobila doamnă din Yodo a apărut inițial ca foileton într-o celebră revistă japoneză – îmi pot imagina nerăbdarea cu care cititorii așteptau episodul următor, așa cum eram noi curioși acum 20 și mai mult de ani să vedem cotinuarea serialului care se difuza săptămânal și care nu dura mai mult de jumătate de oră. Yasushi Inoue își alege ca fundal zbuciumata perioadă de unificare a Japoniei, de la sfârșitul secolului XVI, începutul secolului XVII. Japonia feudală este condusă de clanuri, fiind fascinant sistemul de legături militare care se creau între acestea pentru interese conjuncturale, sau relațiile de rudenie, de cele mai multe ori căsătoriile fiind planificate drept o dovadă a bunei credințe și a sprijinului pe care aveau să și-l acorde în caz de război. Clanurile alternează la putere, unele dintre ele sunt înfrânte definitiv și dispar, iar altele noi le iau locul. Interesant mi s-a părut și sistemul de vasalitate, în care unii nobili acceptau,

Am vazut in librarii Iubirile croitoresei de Maria Duenas, dar titlul telenovelistic si recenziile mai putin laudative ale cartii m-au deterninat sa nu o citesc. Cumpatarea are in schimb o descriere destul de interesanta, iar cum literatura hispanica in general imi place, m-am gandit ca poate fi o alegere buna pentru a intra in universul autoarei. Citeam ca Cumpatarea este cea mai vanduta carte in Spania anul trecut, ceea ce reprezinta in sine o buna recomandare. Intr-un Mexic al secolului al XIX-lea, abia eliberat de statutul de colonie spaniola, imigrantul Mauro Larrea ajunge de la un simplu miner, la statutul de unul dintre cei mai bogati oameni, datorita minelor de argint pe care le detine. Un pariu hazardat – achizitionarea unor utilaje de la un american care nu le poate furniza insa datorita razboiului dintre sudisti si nordisti il conduc la pierderea a aproape intregii sale averi. Isi ipotecheaza palatul la un camatar si cu banii obtinuti porneste intr-o cursa de reinventare, re

Am vazut-o intamplator pe rafturile pline de carti. M-a atras la ea coperta. M-a intrigat. Am luat cartea in mana si am citit cateva randuri. A fost suficient, decizia era luata. Subconstientul lucreaza repede, nu are nevoie de foarte mult pentru a se hotari: cateva secunde sau poate chiar mai putin… De cand am inceput s-o citesc, n-am mai putut-o lasa din mana. Este una din acele carti… De obicei nu sunt atrasa de povestile triste, chiar incerc sa le evit. Face parte din sistemul de aparare al creierului meu (incerc sa-l hranesc pe cat se poate cu imagini frumoase, povesti optimiste, ganduri pozitive ca nu cumva sa devieze pe carari gresite  🙂  ). Insa cartea asta are ceva special. Este o poveste trista,dar spusa pe un ton vessel, optimist, te face sa crezi ca in viata, desi e multa durere, ea poatefi vindecata. Oare asa o fi? Daca ma gandesc la biografia autorului, nu stiu ce sa zic.. Cartea este inspirata din secvente autobiografice, Ned Vizzini a petrecut 5 zile in spitalul de psi

Am inceput sa citesc cartea asta la recomandarea unui bun prieten. Discutam cu el, printre altele, despre corporatii, despre cum am ajuns sa depindem de ele prin marfurile si serviciile pe care acestea le produc si vand. Mi-a recomandat sa citesc cartea si i-am urmat sfatul. Stiam de efectele negative ale corporatiilor asupra asupra vietii si comportamentului oamenilor, insa citind “Confesiunile unui asasin economic” am descoperit o noua perspectiva globala, politica. Iar acum trebuie sa mai am o discutie cu prietenul meu sa-l intreb de ce mai lucreaza inca intr-o multinationala dupa ce a citit cartea 🙂 . Mi-e teama insa ca stiu raspunsul lui si ca nu-mi place… Asasinii economici (AE) sunt profesionisti extrem de bine platiti care escrocheaza tari din intreaga lume pentru sume ajungand la trilioane de dolari. Ei directioneaza bani de la Banca Mondiala, de la Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala, precum si de la alte organizatii de ajutorare straine catre seifurile corporatiilo

Până acum două zile nici nu mi-am pus problema că ar putea fi o dezbatere pe tema asta. Din punctul meu de vedere, nu există termen de comparaţie: cartea bate întotdeauna filmul. Mi se pare aproape imposibil ca un film să poată surprinde toate senzaţiile şi emoţiile pe care ţi le stârneşte citirea unei cărţi. La o discuţie cu prietena mea, aceasta mi-a marturisit că filmul este întotdeauna alegerea ei, preferând să vadă prima dată filmul şi după aceea, dacă i-a plăcut, să încerce şi cartea…Spunea ea că foloseşte imaginile din film pentru a vizualiza în minte ceea ce scrie în carte. Pentru mine, cartea este primordială. Mi s-a întâmplat de atâtea ori să citesc cartea prima dată, apoi să văd filmul şi să fiu total dezamăgită de acesta. Cum spuneam, e extrem de dificil să cuprinzi în imagini trăirile interioare ale personajelor, descrierea detaliată a fiecărui gest, grimasă etc. În film, accentul fiind pe firul epic al povestirii se pierde foarte mult din detalii care, de multe ori, fac d

Casa somnului – Jonathan Coe L-am citit pentru prima data pe Jonathan Coe cu a sa Expo ’58 , o carte care m-a atras prin irezistibilul umor britanic și prin intriga care îmi amintește de filmele despre spionaj din anii ’60 – ’70, în care americanii și rușii se află într-un război continuu pentru supremație. Casa somnului promitea chiar mai mult decât atât, prin recenzii în care era așezată în rândul celor mai bune romane gen thriller. Începutul cărții e promițător – misterioasa vilă Ashdown, situată pe un promotoriu, servește drept cămin studențesc, după ce a fost vândută de proprietarii anteriori, despre care nu își amintește nimeni ceva. Întâlnim rând pe rând o serie de personaje, fiecare cu o poveste interesantă. Sarah, studentă la pedagogie, suferă de narcolepsie, are deseori probleme în a realiza diferența între ceea ce visează și realitate, de unde apar și o serie de confuzii hilare. Gregory, iubitul său, e pasionat de ea, sau mai degrabă o consideră un caz interesant în cariera

Trei femei puternice  este romanul pentru care Marie Ndiaye, prozatoare franceza de origine senegaleza, este recompensata cu premiul Goncourt 2009. Romanul este in primul rand proza ce spune povestea unor emigranti: o zbatere intre doua continente (Europa si Africa), despre supravietuire, mosternire si repetarea istoriei. Pe scurt, trei personaje feminine diferite, ale caror povesti sunt unite prin suferinta (sacrificiu de sine), iubire si transcedere (iertare). Norah, o avocata nascuta in Franta, infrunta fantoma tatalui nepasator atunci cand se intoarce in incercarea de a-l scoate din inchisoare pe fratele sau. E povestea victimei care-si confrunta agresorul: tatal care abandoneaza familia (mama si doua fiice) in Paris, in pragul saraciei. Abandonul nu este doar simpla nepasare: inainte de a pleca, tatal il rapeste de langa mama pe singurul fiu, singurul mostenitor care merita dragostea sa. Tatal se imbogateste in Senegal, devenind unul dintre proprietarii unui sat de vacanta – Dara

Literatura asiatică a exercită întotdeauna o fascinație aparte, iar Valea Minunilor promite să dezvăluie cititorilor un nou colțișor interzis al îndepărtatei civilizații – lumea curtezanelor chineze. Mi-am dat seama citind cartea că gheișele japoneze par mult mai familiare iubitorului de carte, cu a lor imagine de femei rafinate, mai presus parcă de plăcerile carnale. Amy Tan, autoarea Văii Minunilor e o scriitoare americano – asiatică, lăudată de critici și cititori pentru o serie de romane în care a reușit să prezinte legăturile dintre generații diferite de femei asiatice. Nu le-am citit, poate îmi recomandați voi în comentarii câteva. În Shanghaiul anilor 1900, Lulu Minturn, o americană, deține una dintre cele mai exclusiviste case de curtezane, în care reușește să atragă atât asiaticii, cât și pe americani și europeni, oferindu-le un loc de socializare în care iau naștere cele mai profitabile afaceri. În casă locuiește și fata sa Violet, pe jumătate chinezoaică, o rasa mixtă care s

Am întâlnit de-a lungul timpului printre cărţile pe care le-am citit, adevărate bijuterii. Cărţi ce mi-au rămas în suflet, pe care le-am redescoperit după ani de zile şi pe care le-am recitit de mai multe ori. Sunt unele despre care nu-mi mai aduceam aminte firul povestirii sau personajele sau ce se întâmplă de fapt în carte, dar cunoşteam senzaţia plăcută pe care mi-o lăsase respectiva carte. Ştiam că mi-a plăcut foarte tare, dar nu mai ştiam de ce….şi o reciteam…şi o regăseam la fel de minunată. Iată câteva dintre aceste cărţi. Câteva pentru că sunt mult mai multe, probabil că acest articol va avea o continuare :). Ordinea în care le-am enumerat este întâmplătoare pentru că nu pot să stabilesc un top în adevăratul sens al cuvântului. Toate au fost la fel de frumoase pentru că momentele lecturării, vârsta mea atunci când le-am citit au fost diferite. 1.  Laura Esquivel- La fel de iute ca dorinţa . Nu ştiu de unde a apărut această scriitoare, dar este magnifică. Mi-a plăcut foarte mult

Recenziile cărților erotice au fost întotdeauna unele dintre cele mai citite de pe blog. Cărțile sunt un domeniu al fanteziei, al imaginației, iar sexualitatea este întodeauna un subiect care îndeamnă la așa ceva.  Editurile românești au relativ puține colecții dedicate cărților erotice, iar genul pare a se îndrepta mai degrabă spre genul softcore, un fel de jurnal intim al tipelor pasionate de sado-masochism de tipul seriei Cincizeci de umbre ale lui Grey, o carte care mi s-a părut lipsită de orice calitate literară și de un erotism fără atractivitate. Mulți cititori nu vorbesc despre așa-zisa literatură deocheată, dar voi propune un  top al cărților erotice , multe dintre ele trecând de descrierile care pot induce ideea de sexualitate și mergând până la pasajele de sex explicit. E vorba de literatură, să admitem că poate fi interesant. 1. Luni de fiere  are calitatea de a îmbina extrem de interesant erotismul și evoluția unui cuplu. Sexul e unul din ingredientele oricărei relații, ia

Secretul libertăţii. Diavolul păcălit – Napoleon Hill Este a doua oară când citesc această carte şi sunt convinsă că nu este ultima dată, pentru că Napoleon Hill reuşeşte de fiecare dată să mă surprindă prin lucrurile pe care ni le dezvăluie. Hill este poate cel mai mare autor de cărţi de dezvoltare personală, a fost un deschizător de drumuri în ceea ce priveşte literatura motivaţională, a pus bazele teoriei succesului după ce a intervievat timp de două decenii sute de oameni care au reuşit în viaţă sau dimpotrivă, au eşuat. A fost aproape de Andrew Carnegie, Henry Ford, Graham Bell, John D. Rockefeller, a fost consilier pentru doi preşedinţi americani, Woodrow Wilson şi F.D. Roosevelt. Cărţile sale s-au vândut şi se vând în milioane de exemplare, sunt foarte actuale, deşi au fost scrise la începutul secolului XX. Napoleon Hill mă fascinează prin lucrurile simple pe care le propovăduieşte, lucruri care au la bază nimic altceva decât bunul-simţ. Chiar dacă nu sunteţi pasionaţi de acest

2084. Sfârșitul lumii – Boualem Sansal Boualem Sansal nu face niciun secret din faptul că 2084. Sfârșitul lumii își găsește inspirația în celebra distopie 1984 a lui George Orwell. Face trimitere la ea încă de la început, iar ulterior, în cadrul cărții găsim referiri la 1984 anul în care ordinea mondială a început să se schimbe. Vorbim de o preluare a unei ștafete referitoare la un viitor în care toată omenirea e ternă, lipsită de individualități și trăiește după regulile impuse de regimurile politice, un viitor improbabil, dar nu imposibil, căci amintitele romane au destule elemente de plauzibilitate. Nu știu prea multe despre Sansal, dar este interesantă informația că în 2012 banii câștigați pentru Premiul romanului arab i-au fost retrași după o vizită la Ierusalim. Dacă nu ați făcut-o deja, vă recomand să citiți minunata 1984 de George Orwell, căci Boualem Sansal nu aduce mari elemente de noutate. Dacă vă place genul, atunci cartea algerianului nu este de ignorat, cel puțin prin pri

Din nou a sosit vremea topurilor de cărți, care atât de subiective și de discutabile cum sunt ele, reprezintă o ocazie minunată de a vedea ce cărți bune s-au mai citit prin blogosfera bibliofilă. Top 10 cărți citite de mine în 2019 reprezintă o combinație de literatură clasică și noutăți. Atunci când am alcătuit topul am dat întâietate cărților nou apărute, mai puțin cunoscute, dar care ar merita citite. Ca și dățile trecute constat că notele acordate după citirea unei cărți nu sunt un reper absolut, iar atunci când începi să privești către acestea retrospectiv și comparativ clasamentul celor mai bune cărți citite în 2019 nu reprezintă o simplă înșiruire în baza unor note, ci mai degrabă o încercare de ierarhizare după modul în care ți-au rămas în suflet și minte respectivele lecturi. Să lăsăm vorbăria și să trecem la clasament. O ciudățenie a minții mele – Orhan Pamuk– o carte poate nu foarte originală, dar exact așa cum te aștepți să o găsești din partea unui maestru al narțiunii și

Sânge şi splendoare- Sarah Dunant Am descoperit-o pe Sarah Dunant acum ceva timp, iar romanele sale  În compania curtezanei, Naşterea lui Venus  sau  Transgresiuni  m-au captivat de la primele pagini. Astfel că n-am stat pe gânduri când am găsit recent într-o librărie cochetă o nouă carte a sa,  Sânge şi splendoare. Sarah Dunant este o scriitoare care îmbină perfect faptele istorice cu ficţunea pură, linia de demarcaţie dintre cele două fiind extrem de fină. Acesta este şi cazul romanului de faţă, în care este prezentată istoria fascinantei familii Borgia, una dintre familiile cele mai bogate şi mai influente din Italia renascentină. Ales Papa Alexandru al VI-lea în 1492, cardinalul Rodrigo Borgia îşi foloseşte influenţa şi puterea pe care i-o conferă statutul papal, pentru a-şi îmbogăţi familia şi pentru a obţine numeroase foloase. Familia Borgia a rămas cunoscută în istorie pentru faptul că, în setea lor pentru putere au recurs la crimă, desfrâu, nepotism, furturi, adulter, incest, s

Ecaterina cea Mare & Potemkin – Simon Sebag Montefiore Ecaterina cea Mare & Potemkin reprezintă o ocazie minunată de a afla mai multe lucruri despre istoria Rusiei țariste. Am citit de Montefiore Într-o noapte de iarnă, carte care m-a convins că vorbim de un istoric care poate da un aspect extrem de plăcut rigurozității faptelor, datelor și documentelor. Nu cred că sunt mulți autori care să te determine să citești istorie și asta într-un mod în care devii parte a ei, iar diferențele față de stilul ușor al beletristicii sunt ca și inexistente. Ecaterina cea Mare & Potemkin abordează riguros Imperiul Rus din secolul XVIII, aflat în continuă extindere, dar și viețile private ale celor doi protagoniși. Este binecunoscută relația de iubire dintre Ecaterina și Potemkin, care a scandalizat societatea contemporană lor prin libertinajul nemaintâlnit. În plus Montefiore confirmă apetitul sexual al împărătesei, probat prin zecile de amanți tineri pe care îi propunea chiar Potemkin. La

E prima carte pe care o citesc de acest autor şi cu certitudine nu va fi şi ultima. Da, mi-a plăcut. N-ai nevoie de mai mult de o oră pentru a citi acest microroman, dar este o oră amuzantă, emoţionantă şi mai bogată. Nici nu ştiu dacă este un roman pentru adulţi sau unul pentru adolescenţi. Nici autorul nu ştie. Dar până la urmă, nici nu contează. Mi-a plăcut! Cititorul din peşteră  este o poveste. O poveste cu tâlc, scrisă cu umor, ironie şi inteligenţă fine. Este o poveste despre un adolescent care se îmbarcă într-o călătorie pe mare, în căutarea unui animal mitic şi fabulos, Anibalector. Naufragiat pe insulă cu teribilul monstru care mănâncă oameni, citeşte cărţi şi vorbeşte portugheza (dar şi puţină rusă, ebraică, mandarină, engleză, maghiară şi chiar română), adolescentul nostru învaţă dragostea de carte şi de cuvânt. Strania făptură îl iniţiază în tainele lecturii, îl învaţă să facă deosebirea între o  povestebinepovestită  şi o  povesteprostpovestită,  îl învaţă că amândouă îşi