Carte vs. film

Până acum două zile nici nu mi-am pus problema că ar putea fi o dezbatere pe tema asta. Din punctul meu de vedere, nu există termen de comparaţie: cartea bate întotdeauna filmul. Mi se pare aproape imposibil ca un film să poată surprinde toate senzaţiile şi emoţiile pe care ţi le stârneşte citirea unei cărţi.
La o discuţie cu prietena mea, aceasta mi-a marturisit că filmul este întotdeauna alegerea ei, preferând să vadă prima dată filmul şi după aceea, dacă i-a plăcut, să încerce şi cartea…Spunea ea că foloseşte imaginile din film pentru a vizualiza în minte ceea ce scrie în carte.

Pentru mine, cartea este primordială. Mi s-a întâmplat de atâtea ori să citesc cartea prima dată, apoi să văd filmul şi să fiu total dezamăgită de acesta. Cum spuneam, e extrem de dificil să cuprinzi în imagini trăirile interioare ale personajelor, descrierea detaliată a fiecărui gest, grimasă etc. În film, accentul fiind pe firul epic al povestirii se pierde foarte mult din detalii care, de multe ori, fac diferenţa.

O să vă dau exemplu de câteva cărţi care mie mi-au plăcut foarte mult, iar ecranizările lor nu m-au mulţumit. Poate dacă vedeam doar filmul şi nu citeam cartea înainte, probabil că-l vedeam cu alţi ochi şi-l apreciam mai mult. Cred că de fapt se întâmplă următorul lucru: în momentul în care citeşti o carte, o vezi cu ochii imaginaţiei tale şi astfel iţi creezi anumite aşteptări de la personaje, imagini etc, iar filmul este rodul imaginaţiei scenariştilor, producătorilor, regizorilor. Şi clar, cele două imaginaţii nu coincid. Atunci apar dezamăgirile.

Voi ce părere aveţi despre acest subiect?

Iată câteva titluri:

Vălul pictat de Somerset Maugham. O carte minunată, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Mi-a plăcut transformarea lui Kitty Fane, dintr-o fată superficială, amatoare de distracţii uşoare şi amoruri adulterine într-o femeie sensibilă, capabilă de dăruire şi de iubire profundă. Ecranizarea din 2006 cu Naomi Watts şi Eduard Norton nu s-a ridicat la aşteptările mele, deşi o iubesc pe Naomi şi-mi place foarte mult cum joacă.

Întreabă praful de John Fante. N-ai cum să nu te îndrăgosteşti de Arturo Bandini, tânărul scriitor care işi doreşte cu disperare succesul şi n-ai cum să rămâi indiferent la iubirea fără speranţă pe care i-o poartă senzualei Camilla Lopez, chelneriţă mexicană, dependentă de marijuana şi bolnavă de TBC. Ecranizarea cu Colin Farrell şi Selma Hayek, la fel, nu mi-a trezit un foarte mare interes.

Memoriile unei gheişe de Arthur Golden. Mult premiatul film din 2005, care într-adevăr a fost bun, a fost depăşit în sufletul meu de cartea cu acelaşi nume. Bestseller internaţional, cartea este excelentă, este o adevărată capodoperă. Îmi amintesc că nu puteam s-o las din mână, m-a fascinat totul la această carte, m-a emoţionat, am trăit fiecare minut şi secundă alături de Chiyo.

Parfumul de Patrick Suskind. O altă carte mai mult decât minunată. Genială. Jean-Baptiste Grenouille, copilul născut cu un simţ olfactiv supranatural caută esenţa perfectă pentru parfumul său şi o găseşte, dar cu un cost teribil…Cartea ne prezintă o lume în care doar mirosul contează, fiecare lucru este simţit doar prin prisma mirosului…greu de surprins asta într-un film!