Puterea și gloria – Graham Greene
Omul nostru din Havana și La drum cu mătușa-mea, cele două romane de Greene pe care le-am citit au fost haioase, ușurele, genul de cărți scrise fluent și care nu îți prea dau motive de reflecție. Puterea și gloria e văzută de mulți drept capodopera autorului și plasate în multe topuri ale literaturii de limbă engleză sau chiar în marea literatură universală. Imaginea pe care mi-au creat-o cărțile citite deja, suprapusa cu criticile elogioase pentru Puterea și gloria au fost motive suficiente pentru a mă determina sa descopăr un nou Greene. Ne găsim în Mexicul anilor ’30 în care guvernul încerca să eradicheze biserica. Nu știam de episodul acesta al istoriei, pare de necrezut pentru o țară din America Centrală sau de Sud. Preoții care nu au fugit au fost împușcați, iar unul dintre ei, Padre Jose, s-a salvat urmând obligația legală de a se căsători, în fapt un mare păcat pentru un preot. Autoritățile doreau doar să arate superficialitatea celor care încălcat toate canoanele pentru a dobâ