Zile birmaneze – George Orwell

Mi-a plăcut 1984 a lui George Orwell și am plasat-o foarte sus în topul cărților citite all-time. Dacă aceasta e o distopie, Zile birmaneze este inspirată din anii petrecuți de autor în colonia britanică. Intrăm în atmosfera toridă a unui sat birmanez, cu mica sa elită britanică și întâlnirile de la club, care reprezintă singura formă de socializare. Dintre englezi cel mai bine portretizat e Flory, sosit aici cu mulți ani în urmă, pentru a lucra pentru o fabrică de cherestea.

U Po Kyin, un magistrat corupt birmanez este nevoit să trăiască mult sub posibilitățile pe care le-ar permite sumele enorme de bani acumulate din mită. Intrigile sunt specialitatea sa și poate distruge reputația oricui, găsind 10 martori care să depună mărturie în favoarea sa împotriva unuia singur al acuzării, sau fiind capabil să însceneze orice, chiar și o revoltă, pentru a își atinge obiectivele. Evolutia lui U Po Kyin, bazata pe șantaj, devine emblematică pentru Burmania. Marea sa dorință este reprezentată de accederea în clubul britanicilor, onoare care a fost inaccesibilă până acum oricărui localnic. Singurul său rival pare a fi doctorul indian Weraswami, greu de compromis, având în vedere reputația de care se bucură în rândul britanicilor. Sub influența scrisorilor anonime englezii îl abandonează, posibilul său sprijin fiind Flory.

Toate sunt văzute prin prisma lui Flory, singurul britanic dispus să înțeleagă și să admire diversitatea culturii locale, târguitul la tarabe, ceaiurile dubioase, transpirația mulțimii, mirosul de mâncare și santal, dansurile tradiționale prea vulgare pentru europeni. Flory are puterea de a admite că englezii nu sunt un factor de progres, ci mai degrabă exploatează Birmania în propriul lor interes. Tot ei sunt aceia care ignora societatea locală dominată de corupție, fiind dispuși să tolereze orice cât timp le sunt respectate interesele. Probabil toate acestea au fost idei progresiste la momentul scrierii cărții, dar acum înseamnă destul de puțin.

Flory e genul de om comod, trăiește cu o amantă birmaneze redusă la rolul de obiect sexual, iar la club preferă să nu își susțină opiniile decât să se certe cu compatrioții săi. Viața sa se schimbă când apare Elizabeth, care devine întruchiparea iubirii pe care nu a cunoscut-o până atunci. Dragostea îl face să înțeleagă că până atunci nu a avut un scop anume și își reevaluează modul în care interacționează cu ceilalți. Cei doi reprezintă însă temperamente total opuse: el deschis spre adaptare, romantic, iubitor de cărți, ea o conservatoare britanică care în ciuda tinereții sale privește cu superioritate orice aparține de cultura locală și pentru care discuțiile despre literatură sunt total inutile.

Zile birmaneze e o carte plăcută, are un fir epic care te ține aproape, dar nu e una dintre cărțile pe care să o treci în lista cărților pentru care trebuie neapărat să le citești. O recomand totuși iubitorilor de literatură clasică.